Efectele pozitive ale cafelei

Cafeaua de dimineață, cea care ne trezește și ne îndulcește ziua. O zi fără ea, e o zi pierdută. Deși mulți spun că nu e sănătoasă, sunt alții mai numeroși care o recomandă. Ne ferește de diverse boli, conține antioxidanți și chiar vitamine!

Cafeaua a devenit o obișnuință pentru mine. Fie că o beau dimineața, fie că o beau la o întâlnire la care am folosit-o ca pretext să ies, o savurez cât pot mai bine, cu pauze în vorbire și fluturași în stomac. Da, de la băutură se trag, nu de la fată. Dar chiar și așa, nu am nevoie de motive să o beau, dacă vreau una, îmi fac. De la mirosul puternic, la gustul specific, o ador. Totuși, uneori mai trebuie să am grijă, în cantități prea mari poate face rău.

Îmi amintesc ultima noapte când am băut prea multă cafea, eram agitat, nu puteam să dorm, iar când a trecut efectul, am dormit aproape o zi. Trebuie să o bem responsabil. Despre cafeaua mea preferată nu are rost să vorbesc, am câteva preferințe, dar chiar dacă nu pot să le am pe moment, îmi iau o alta.

În cantități limitate, este un foarte bun stimul, în viața de zi cu zi. Alături de o alimentație sănătoasă și sport, ne poate întări organismul si menține sănătatea. Doar știți ce ne trezește cafeluța de dimineață, sau mai degrabă, știți ce rău e fără ea în ziua respectivă.

Cu cafeaua in față, scriu despre ea. E cam goală ceașca, dar așa se întamplă când o tot menționez, îmi fac poftă. Era să uit, îmi place dulce, nu cu lapte, frișcă și alte minunății. Cât mai simplă, dar dulce, e singurul lucru pe care îl beau cu plăcere și e amar. Și e gata, mă gândesc că ar trebui să duc ceașca de-aici..

Lasă un răspuns